Unde esti: Prima pagina > Carti ortodoxe

CUVIOASA MACARIA, MANGAIETOAREA CELOR SUFERINZI Sophia

Pret (TVA inclus):12,00 RON
Alerta reducere pret

Cele mai vandute

-
CARAREA IMPARATIEI Charisma
Pret (TVA inclus):80,00 RON
-
CUVINTE VII Charisma
Pret (TVA inclus):80,00 RON
-
PARINTELE JUSTIN. CUGETARI DUHOVNICESTI
Pret (TVA inclus):4,50 RON

Descriere produs:

  • Autor: Durasov, Ghenadie
  • Descriere: Format: 13 x 20 cm, 248 p.

    Traducere din limba engleza de Constantin Fagetan

    Editia a doua.
    Povestea unei sfinte patimitoare, dintr-o tara ce patimeste, vine ca o adiere inmiresmata si invioratoare. Paralizata de la varsta de trei ani si cu totul neajutorata in ultimii sai ani, schimonahia Macaria a fost unealta tamaduirii prin puterea lui Hristos pentru mii de suflete bolnave si chinuite. Desi slaba trupeste, era plina de putere duhovniceasca, nascuta din smerenie si jertfire de sine, si a purtat cu rabdare si dragoste necazurile tuturor celor ce au venit sa-i ceara ajutorul. Nevazuta si neinsemnata pentru lume, ea este mare in Imparatia Cerurilor, preaiubita patimitoare a Maicii Domnului si impreuna-vorbitoare cu cei aflati in lacasurile ceresti. Biografia de fata, scrisa de un apropiat si credincios martor ocular al nevointelor ei, zugraveste vedeniile sfintei femei asupra Raiului si iadului, slava si suferinta ei, oferindu-ne o stravedere a veacului viitor.

    Cuprins
    Introducere
    Prefaţa autorului
    I. Aleasă din naştere
    II. Stareţa văzătoare cu duhul
    III. Văzătoarea lumii duhovniceşti
    IV. Lupta cu puterile răului
    V. Slobozirea de boală
    VI. Înconjurată de duşmani
    VII. Fiul ei duhovnicesc
    VIII. În sfârşit, odihnă
    Încheiere

    III. Văzătoarea Lumii Duhovniceşti

    Nu tot cel ce zice mie: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cela ce face voia Tatălui meu carele este în ceruri.(Matei 7, 21)
    1. Împărăteasa Cerurilor
    Una dintre trăsăturile cele mai vrednice de pomenire ale vieţii duhovniceşti a schimonahiei Macaria era legătura sa cu Împărăteasa Cerurilor. Matuşka nu a spus nimănui altcuiva în afară de mine atât de multe lucruri, şi atât de amănunţit, despre arătările Apărătoarei Doamne. Acum, când schimonahia Macaria nu mai e în viaţă, este nevoie să spunem şi altora despre ele, cu nădejdea că astfel vom sluji la mântuirea multor suflete.
    „Când eram în casa aceea, Ea a venit acolo, mi-a spus Matuşka. „Nu a căutat uşa, ducându-se spre locul unde oamenii nu se duc. A venit dinspre răsărit prin perete, care a căzut şi stătea ca şi deschis. Când a plecat, a refăcut peretele. Pe oriunde trece Ea, înfloresc flori, şi oriunde stă Ea înfloresc flori. Dar în casa asta Ea vine prin acoperiş. Toate uşile i se supun cu cinstire. Aşa vine Ea, aducând cuvântul Ei de heretisire.” Când eram în casa Matuşkăi, observasem de mult timp că o anume uşă ce da spre răsărit şi prin care nimeni nu trecea era vopsită în culoarea albastru deschis a Maicii Domnului. Pe vremea aceea toată casa era zugrăvită în ocru galben şi ruginiu, cu ramele ferestrelor albe.
    Împărăteasa Cerurilor se arătase Matuşkăi în slava Sa după ce Matuşka se mutase la maica Natalia. Maica Domnului i s-a arătat atunci împreună cu 74 de fetiţe şi a vorbit mult timp cu ea. „Tremuram toată”, îşi amintea schimonahia Macaria. „Şi-a pus mâna pe mine şi n-am mai avut nimic. Mi-era frică de Maica Domnului.”
    Pricina acestei frici poate fi înţeleasă citind cuvintele Sfântului Siluan Athonitul: „În Muntele Thavorului, când Domnul s-a schimbat la faţă, Moisi şi Ilie au rămas în picioare şi vorbeau cu El, însă Apostolii au căzut la pământ; dar mai apoi, când harul Duhului Sfânt a sporit în ei, au rămas şi ei în picioare la arătările Domnului şi au putut şi ei să vorbească cu El. Tot aşa Sfântul Serghie a stat în picioare înaintea Maicii Domnului când i s-a arătat, având mult har de la Duhul Sfânt, dar ucenicul lui, Miheia, a căzut cu faţa la pământ şi nu s-a putut uita la Maica Domnului. Şi Serafim din Sarov avea mult har de la Duhul Sfânt şi a putut rămâne în picioare când i s-a arătat Maica Domnului; dar ucenicul său a căzut la pământ, căci avea mai puţin har.” La fel şi schimonahia Macaria avea aşa de mult har, mai ales în ultimii douăzeci de ani de viaţă, încât era în stare nu numai să o privească pe Maica Domnului, ci şi să vorbească cu Ea.
    Într-o zi bătrâna maică Natalia a fost martoră când Maica Domnului s-a arătat Sorei Tihona. Mai târziu maica Natalia i-a spus: „Am fost călugăriţă o viaţă întreagă, dar Maica Domnului nici măcar nu s-a uitat vreodată la mine.”
    „Când eram în casa aceea Ea mi s-a arătat doar de două ori”, a spus Matuşka altcândva. „Prima dată a vorbit mult cu mine, iar cealaltă dată a făcut semnul crucii peste spatele şi peste capul meu şi totul a strălucit cu voioşie precum soarele. Maica Domnului nu mi se arăta atunci prea des, fiindcă eram tânără. Acum că am îmbătrânit, vine mai des.”
    Schimonahia Macaria a povestit cum se arată Apărătoarea Doamnă pe pământ: „Ea se pogoară pe scara cerească. Aproape zilnic la trei (dimineaţa) Ea se pogoară din cer şi îndată izbucneşte o mireasmă. Din Ea iese o mireasmă ca de fructe. Oricine poate simţi această mireasmă, mai ales afară.”
    Matuşka mi-a povestit ce anume îi spune Apărătoarea Doamnă: „Când cobor pe trepte, mă uit spre patul tău.” Uneori s-a arătat în alt fel, mai ales când schimonahia Macaria îi ceruse câte ceva. „Când zboară înăuntru, e ca şi cum ar fi aprinse lumânări – totul este luminat. Aşa intră ea în zbor. Sunt aşa de multe feluri de aer (miresme, n. aut.) în jurul ei!”
    Vă voi relata o poveste spusă mie de o femeie, Maria, soţia unui preot, care a vizitat-o pe schimonahia Macaria neîncetat o lungă bucată de vreme. În 1985 îşi petrecea noaptea în casa Matuşkăi. În mijlocul nopţii a auzit pisica mieunând în faţa ferestrei. Pe jumătate adormită, s-a ridicat din pat şi s-a dus la uşă. După ce trecuse de patul Matuşkăi, a simţit deodată o adiere caldă, plină de o mireasmă de negrăit. A mirosit acea mireasmă şi s-a întors în pat, dar nu s-a uitat înspre Matuşka. Dimineaţa Maria a întrebat-o pe „îngrijitoare” ce putea fi mireasma din casă din timpul nopţii, dar ea nu a putut-o lămuri. Atunci Maria a întrebat-o pe schimonahia Macaria însăşi. Ea a răspuns că în acea noapte trecuse pe acolo Maica Domnului şi că Ea lăsase acea mireasmă.
    Când vorbeam de Apărătoarea Doamnă, Matuşka îmi atrăgea mereu atenţia: „Nu o poţi recunoaşte întotdeauna”, spunând cum i se arăta de obicei Maica Domnului: „Când intră înăuntru, sau când stă la o depărtare de cinci până la şapte metri, vine de la ea o mireasmă negrăită, cum nu este alta pe pământ. O poţi recunoaşte după mireasmă.”
    Veşmintele Împărătesei Cerurilor zugrăvite în icoanele din biserici, muzee, reproduceri, albume de artă şi cărţi nu sunt totdeauna la fel: culoarea maforionului ce-i acoperă capul, ca şi haina Sa lungă până la pământ, diferă. Am întrebat-o pe Matuşka despre acest lucru. Ea mi-a povestit ce anume purta Maica Domnului când i se arătase ultima oară: „Era într-o mantie foarte lungă, albastru deschis, cu faţa acoperită” (18 ianuarie, 1988). Din povestirile ulterioare ale schimonahiei Macaria am înţeles că Apărătoarea Doamnă poate apărea în felurite chipuri. „Dacă voieşte, se arată în toată slava Sa”, spunea Matuşka. „Oh, cât e de elegantă, este de necrezut!... E numai floare, de culoarea macului. Este voioasă, bucuroasă, dichisită, plină de flori, cu o cununiţă de flori pe cap. Uneori e îmbrăcată în veşminte felurit colorate.”
    Acum mi-era limpede de ce culoarea veşmintelor ei e înfăţişată diferit, mai ales în vechile icoane. Altădată am aflat de la Matuşka: „Maica Domnului vine uneori în alb, alteori în negru. Când e o slujbă bisericească de sărbătoare Ea este în roşu. Mântuitorul îi spune ce să poarte, şi ea poartă, iar El îi pune pe cap o coroană. O poţi recunoaşte îndată. Eu sunt obişnuită cu ea şi o pot recunoaşte dintr-o mie.”
    De fapt în icoane, mai ales în cele vechi, Maica Domnului e zugrăvită cel mai adesea în veşmânt purpuriu – culoarea împărăţiei – cu o coroană împărătească pe cap. Se pare că acesta e veşmântul ei cel mai sărbătoresc, ca Împărăteasă a Cerurilor!
    Schimonahia Macaria descria înfăţişarea Apărătoarei Doamne: „Este brună şi cu părul lung şi negru. În ultimii ani e din ce în ce mai rar voioasă – iar inima aproape că-mi sare din piept”, povestea Matuşka despre impresia lăsată de acele întâlniri. Împărăteasa Cerurilor începuse să se i arate tot mai mult schimonahiei Macaria „peste măsură de întristată”. „Începe îndată să plângă cu suspine, vărsând mulţime de lacrimi. O, de-aş putea să le adun!”
    – A venit mai des, a stat mai mult cu tine, Matuşka? am întrebat eu într-o zi.
    – N-a mai stat cu mine de mult timp, a suspinat Matuşka cu amar, referindu-se la desele neînţelegeri din casa ei pricinuite de „îngrijitoare”. Vrăjitoarele au spurcat totul în casă, iar Ea nu şade niciodată într-un loc necurat.
    Dar după ce îndepărtase pe „îngrijitoarele” răutăcioase şi casa a fost blagoslovită, schimonahia Macaria mi-a spus plină de bucurie:
    – Maica Domnului vine o dată pe săptămână, şi uneori chiar mai des.
    De obicei se arăta foarte scurt timp, după cum zicea Matuşka: „Îmi face cu mâna: «Matuşka, acum nu am vreme», şi poţi să o vezi unde este. Altădată zice trei-patru cuvinte şi piere”. Pricina pentru care vizitele Apărătoarei Doamne sunt atât de scurte era explicată de Matuşka Macaria chiar cu cuvintele Maicii Domnului: „Mântuitorul nu-mi îngăduie să stau prea mult lângă o singură persoană.”
    „Îndeobşte Maica Domnului vorbeşte foarte puţin. După ce se obişnuieşte cu cineva, atunci vorbeşte”, explica Matuşka. „Când Ea intră, eu şi încep. «Păi iarăşi te temi de mine», zice Maica Domnului. «Cum să nu mă tem de tine, Împărăteasa Cerurilor? Noi suntem toţi oameni păcătoşi», repeta ea. Iar Ea vorbeşte aşa de încet, că nu totdeauna o înţeleg. Ei vorbesc graiul ceresc, un grai numai al lor.”
    Despre ce vorbea Maica Domnului cu schimonahia Macaria? Odată a învăţat-o: „Nu sta de vorbă cu cei ce nu fac ascultare de tine. Nu trebuie, Matuşka, să laşi pe oamenii «întunecaţi» să-ţi intre în casa, căci vor aduce întunecarea lor asupra ta.” Ea a mai spus: „Trebuie să te rogi mai mult, să posteşti mai mult.” Mai spunea ce se întâmplă în lume: „Matuşka, toţi sunt plini de întristare, toţi plâng.” Sau răspundea stăruinţelor schimonahiei Macaria în folosul Rusiei: „Totul ţine de Mântuitorul. Eu mi-am şi pus sufletul pentru norod.”
    Adesea, în cursul ultimilor ani, Maica Domnului, fiindu-i milă de ea, o mângâia: „De ce tot plângi? Ce-i cu tristeţea asta? Nu te vom părăsi...”
    „Dar eu”, zicea Matuşka, „îi spun mereu: Ia-mă sub aripa ta – du-mă cu tine.”
    Matuşka mi-a povestit de o nenorocire venită asupra sa şi cum a ajutat-o Maica Domnului. „Odată chiar am fost oarbă. O femeie a aruncat pe mine o zdreanţă şi am orbit. Noroc să sunt încercată; am căzut la Maica Domnului cu rugăciune şi am zis: «Acuma sunt oarbă – ce să mă fac?» Iar Ea mi-a readus vederea.”
    În timpul ultimilor ani de viaţă, schimonahia Macaria a întrebat-o de mai multe ori pe Împărăteasa Cerurilor despre picioarele ei bolnave. Părintele Mihail, protopopul moscovit pomenit mai înainte, s-a rugat fierbinte Domnului ca Matuşka să poată sta pe picioare şi să-şi poarte singură de grijă.
    Odată am fost martor cum Matuşka a cerut de trei ori Împărătesei Cerurilor: „De ce mă ţii pe patul ăsta? Aş vrea să umplu prin odaie. Tu Însăţi fugi peste tot, dar mie nu-mi îngădui.”
    Toţi cei din casă dormeau adânc. Eu eram culcat în odaia de alături, pe care toţi o numeau sufragerie. O candelă ardea slab înaintea icoanei Sfântului Nicolae iar uşa către cealaltă odaie era deschisă. După ce maica Macaria a încetat să mai pună întrebări, m-am uitat la ceasul aflat pe un scaun de lângă mine, iar el arăta ora 3:25 dimineaţa. Luând o bucată de hârtie şi un pix pe care-l aveam mereu la îndemână, am scris totul şi am notat ora. Dimineaţa am întrebat-o pe Matuşka dacă Împărăteasa Cerurilor a fost cumva la ea în timpul nopţii. Mi-a răspuns afirmativ.
    Altădată Matuşka a cerut: „Maica Domnului, ridică-mă de pe pat!” A auzit acelaşi răspuns ca mai înainte: „Nu a venit încă vremea.”
    A continuat să întrebe: „De ce m-ai lăsat fără picioare?”
    Apărătoarea Doamnă a răspuns: „Am nevoie de tine aşa. O alta ar fugi, dar tu nu o să fugi.”
    Deşi îmi fusese dat să fiu prezent în casa Matuşkăi când o vizitase Împărăteasa Cerurilor şi Matuşka îi pusese întrebări, lucrul acesta era încă o mare taină pentru mine; iar eu, din pricina nevredniciei mele, puteam pricepe prea puţin din ea. Astfel că mi-am luat îndrăzneala de a o întreba pe schimonahie cum anume stă de vorbă cu Apărătoarea Doamnă. „Dacă o întrebi ceva, Ea îţi răspunde, dar trebuie să întrebi cu îndrăzneală”, a spus ea.
    Citisem că atunci când sfinţii se arată, vorbesc graiul ceresc, şi nu oricine îi poate înţelege. De-aceea am întrebat-o dacă îi era uşor s-o înţeleagă pe Maica Domnului atunci când vorbea. „Cum să n-o înţeleg? La urma urmei, Maica Domnului e «rusoaică» – vorbeşte la fel ca noi”, a fost răspunsul ei grozav de înduioşător. Mă învăţa: „Trebuie să te apropii de Ea cu îndrăznire, dar nu vorbeşte îndată. Trebuie să o întrebi, dar Ea poate să nu-ţi spună nimic. Trebuie s-o întrebi mai cu îndrăzneală, însă Ea vorbeşte foarte blând.”
    Adesea schimonahia Macaria cădea la Maica Domnului cu cereri de milostivire faţă de ţara noastră (Rusia) şi de poporul nostru. Fiecare venire a Ei dădea Matuşkăi noi puteri ca să-şi împlinească datoria creştinească pe pământ.
    „Nu vreau să asemuiesc pe Maica Domnului şi pe Iisus Hristos cu nimeni altcineva”, proclama Matuşka. „Îmi sunt mai dragi decât orice pe lume. Am îmbrăţişat-o (pe Maica Domnului) pe după gât şi i-am spus: «Eşti numai a mea!»
    Ea a zâmbit: «De ce mă îmbrăţişezi?» «Du-mă acasă, du-mă la tine», i-am cerut eu. «Încă nu ţi-ai sfârşit lucrarea.» «Şi după aceea?» «După aceea mai vedem.»”
    Când Matuşka îmi povestea aceste lucruri, chipul îi era luminat de un zâmbet.
    „I-am spus: «Nu mă ţin picioarele, sunt o nenorocire, dar totuşi am să mă târăsc sub acoperemântul tău.» Maica Domnului a zâmbit fără să spună nimic.”
    Într-o izbucnire de simţăminte de milă faţă de oameni, Matuşka mi-a înfăţişat mâhnirea sa cu lacrimi în ochi: „Ea trebuie să se milostivească de oameni. Nu vreau ca oamenii să piară. Am plâns deasupra acelei gropi (unde sălăşluiesc păcătoşii supuşi la munci, atunci când fusese în iad, n. aut.), nici nu ştii cât am plâns. Dacă nu ai văzut muncile, nu ai cum să ştii. Nu o să uit niciodată groapa aceea de pe lumea cealaltă – nici nu ştiu câţi oameni sunt înghesuiţi în ea... Nu pot să îndur; îmi pare aşa de rău pentru oameni – urlă, miaună ca pisicile. Sunt aşa de mulţi acolo şi stau unul lângă altul, gemând şi văitându-se...”
    De câteva ori schimonahia Macaria a rugat-o pe Maica Domnului să o slobozească de îndatoririle sale pentru neputinţele ei trupeşti. A auzit ca răspuns următoarele: „Matuşka, te-aş fi luat demult, dar nu aş fi putut găsi pe cineva care să îţi ia locul.” Iar altădată: „Am căutat în întreg neamul creştinesc, dar n-am putut găsi pe nimeni care să te înlocuiască.” Apoi a treia oară: „Te-aş fi luat demult, dar nimeni nu vrea să-ţi ia locul.”
    Numai cine a văzut cu ochii lui în ce condiţii trăia Matuşka este într-adevăr în stare să înţeleagă şi să preţuiască înălţimea şi în acelaşi timp nemăsurata povară a crucii aflate pe plăpânzii ei umeri. „Îngrijitoarele” şi cei aflaţi în jurul ei în ultimii ani ajunseseră supra-împovăraţi de îngrijirea ei. Era rău mai ales în zilele fierbinţi de vară. „I-am cerut Maicii Domnului să înlăture arşiţa”, povestea Matuşka. Şi într-adevăr, în cele două zile de după 18 iulie 1989, când eram în vizită la ea, dintr-o dată a început să bată un vânticel răcoros, temperatura a scăzut şi pe cerul până atunci lipsit de nori a început să plutească nor după nor.
    Odată, istovită de chinuri, Matuşka s-a plâns Apărătoarei Doamne: „Am fost aleasă dintre toţi oamenii din lume, dar nu am puterea să îndur povara bolnavilor, beţivanilor, a tuturor celor ce dau năvală.”
    Iată cuvintele Ei de răspuns pe care le-a auzit: „Rabdă încă puţin. Cât eşti de chinuită! Dar încă nu ţi-ai împlinit datoria, şi de aceea nu te-am luat încă la mine”, i-a spus Ea încă o dată, în septembrie 1988.
    În ce priveşte o altă arătare a Maicii Domnului, spunea: „M-a bătut uşor pe cap şi mi-a zis: Rabdă.” Îndată Matuşka a explicat: „La urma urmei nici Ea nu este oricine. Dacă Împărăteasa Cerurilor zice să rabzi, trebuie să rabzi! Maica Domnului îmi dă răbdare.”
    Într-o zi schimonahia se plângea Apărătoarei Doamne: „«Maica Domnului, nu am destulă răbdare.» Maica Domnului s-a uitat la mine”, a urmat ea, „şi a zis: «Gândeşte-te ce ai fost şi ce eşti acum». Iar eu am zis: «Ce vrei? Nu poţi face tânără dintr-o bătrână...» «Trecând pe la tine», a urmat Maica Domnului, «vin la Temkino mai mult decât în alte sate. Altfel nu aş veni aici, căci nu-mi place când femeile se ceartă.»”
    În timpul uneia din arătările Apărătoarei Doamne, maica Macaria i s-a plâns că nu are timp să-şi facă toată pravila monahală. „M-a mângâiat pe cap şi a zis: «Nu cer de la tine pravilă. Tu vei sfinţi apa, iar Macarie (adică Macarie cel Mare, n. aut.) va citi pravila. Dar tu eşti foarte bolnavă.»” Mângâind-o pe cap, îi zicea: „Tu eşti bolnavă, văd că nu le poţi face pe toate.”
  • An aparitie:
  • Format:


Opinii/comentarii despre acest produs

Nu am gasit comentarii despre acest produs.


Trimite comentariul tau:

Numele tau:
Nota:
Comentariu (optional):
Magazin electronic creat de SiteLab